Autoscara ISU Dobrogea, defectă în timpul incendiului din Constanța

Martie 11, 2021

Autoscara ISU Dobrogea, defectă în timpul incendiului din Constanța, a fost stricată în urma reviziei făcute greșit de o societate neagreată de producător, dar apropiată de IGSU

Incendiul din Constanta in care o femeie a murit dupa ce a cazut de la balcon, incercand sa isi salveze viata din calea incendiului produs in apartamentul sau din Constanta.Autoscara Detașamentului de Pompieri Constanța, care ar fi trebuit să intervină fiind foarte aproape de locul incendiului din 16 februarie, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața după ce a căzut de la balcon încercând să-și salveze viața, era stricată în curtea ISU Dobrogea de doi ani. Potrivit Info Sud-Est și ConstanțaTV, care citează surse din cadrul IGSU, autoscara a fost trimisă pentru efectuarea reviziei de 8 ani în Oradea.


Firma care a efectuat revizia este o firmă neagreată de producătorul vehiculului, dar considerată societate „de casă” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au declarat surse din cadrul instituției. Decizia a fost luată la nivelul IGSU, iar în timpul reviziei schimbarea uleiului nu a fost făcută corespunzător, fapt care ar fi defectat autoscara, au mai precizat sursele, potrivit Info Sud-Est și ConstanțaTV, Vehiculul s-a întors în curtea ISU Dobrogea, iar reparația cauzată de revizia făcută greșit ar fi urmat să coste instituția câteva zeci de mii de euro, fapt pentru care autoscara nu a fost retrimisă în service.
ISU Dobrogea a confirmat pentru Info Sud-Est și Constanța TV că instituția a constatat defectarea autoscării la sfârșitul lunii mai 2019, iar martorul de bord indica o defecțiune a nivelului de ulei hidraulic. O femeie de 57 de ani din Constanța a murit în timpul incendiului din 16 februarie, după ce a sărit pe geam pentru a se salva din calea flăcărilor.
Femeia a căzut de la etajul 6 al blocului în care locuia pentru că singura autoscară disponibilă se afla în celălalt capăt al orașului și a ajuns prea târziu. Persoana responsabilă cu logistica în cadrul ISU Dobrogea și care a avut în subordine și autoscara defectă și-a depus raportul de pensionare la o săptămână de la incendiu, conform declarațiilor lui Lucian Bode, ministrul de interne. Trei ofițeri cu funcții de conducere în ISU Constanța sunt cercetați disciplinar, în urma intervenției la incendiul de la Constanța. Alți patru subofițeri vor fi sancţionaţi disciplinar, a anunțat IGSU într-un comunicat. Totodată, primul raport privind intervenția pompierilor arată mai multe disfuncționalități în intervenție: primele echipaje au plecat cu un minut mai târziu decât timpul maxim prevăzut în Regulament, iar autoscara a fost alertat mult prea târziu.

Razvan HiT

Suntem printre putinele Radiouri din Online-ul Romanesc care transmit in format  HD la cea mai buna calitate audio. Intrucat calitatea este punctul nostru forte, am luat decizia de a-ti difuza piese atent selectate din toate genurile (manele, etno-populara). Suntem HiT FM Romania - Suntem Preferatii Vostri ! - Acesta este sloganul care te cucereste si ne reprezinta.

https://radiohitfm.net
Aplicatiile Officiale HiT FM

Radio HiTFM Android

Radio HiT FM Huawei APP Gallery

Radio HiT FM Apple Iphone App Store

Incearca si daca iti plac Aplicatiile Radio HiTFM Romania voteaza-ne in Google Play, AppStore sa APP Galery Huawei cu stelutele meritate!

Stafful Radio HiTFM Online

LarY - Administrator (Responsabil) Online Media RadioHiTFM

CreatzZza HiT - Moderator Online Radio HiT FM

KiKe ON - Moderator de emisie Live pe HiT ( Istoria Manelelor )

Tara - Moderator Online de emisiuni la HiT FM

Albertos HiT - Moderator Online

Catalyn Milano - Moderator Online HiTFM

Facebook Radio HiT Romania

A venit momentul sa ne aratati cat de apropiati sunteti fata de noi. Pentru mai mute detalii acceseaza pagina Donatii

donate-hit Autoscara ISU Dobrogea, defectă în timpul incendiului din Constanța

Pentru donatii prin alte metode, te rugam sa ne contactezi prin Email ori la sectiunea Contact