Incendiul a izbucnit la parterul unei clădiri, unde se aflau pacienți, însă nu erau saloane de Terapie Intensivă. Toți pacienții de la parter și primul etaj au fost evacuați.
Deocamdată nu se cunoaște cauza incendiului.
La Institutul „Matei Balș” sunt tratați pacienți cu COVID-19.
Incendiu la „Matei Balș”. O infirmieră a avut prezența de spirit să oprească alimentarea cu oxigen, alta a aruncat o pătură (avocat)
Infirmierele au fost primele care au reacționat în momentul în care a izbucnit incendiul de vineri dimineata de la „Matei Balș”, ele au luat primele „contact” cu focul, iar una dintre ele a avut prezența de spirit de o opri alimentarea cu oxigen, a declarat avocatul Institutului, Constantin Durgheu. „Dacă nu se oprea (oxigenul - n.r.), aveam și explozie”, a adăugat avocatul, aflat la Poliția Capitalei, acolo unde mai mulți angajați ai spitalului au fost audiați.
Ancheta în cazul incendiului de la „Matei Balș” este în derulare. Criminaliștii și specialiștii de la INSEMEX, institutul din Petroșani specializat în astfel de cazuri, trebuie să inspecteze saloanele afectate, iar în paralel mai multe cadre medicale au fost chemate la audieri.
„Au relatat exact ce s-a întâmplat”, a spus avocatul Constantin Durgheu, precizând că a fost vorba despre angajații care au avut legătură directă cu evenimentul, cei care erau pe tura de noapte, adică două infirmiere și două asistente. Ele au dat declarații în calitate de martor.
„Este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacția a fost promptă, a fost un incident regretabil, infirmierele au fost primele care au luat contact cu focul, iar una dintre ele a avut și prezența de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea, aveam și explozie”, a spus avocatul.
„Prima reacție a fost promptă, una dintre infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul care se află pe nefericitul pacient, cealaltă a sărit să decupleze instalația de oxigen, este evident că au avut o reactie promptă. Apoi ambele au fugit după extinctoare de la capătul culoarului, au fost corect instruite”, a relatat avocatul. „Era firesc să se piardă, dar cu tot stresul, au reacționat cât se poate de corespunzător”, a adăugat Constantin Durgheu.
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri la Digi24 că instalațiile antiincendiu ale pavilionului unde a avut loc incendiul de la Institutul „Matei Balș” au funcționat și au deconectat automat sursele de oxigen și electricitate, evitând o tragedie mai mare. El a mai spus că, din informațiile sale, pavilionul era recent renovat, instalațiile respectau standardele și nu erau probleme de încălzire.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a cinci pacienţi.
Institutul „Matei Balș” promite sprijin în anchetă
„În urma intervenției prompte a colegilor din liniile de gardă și a mobilizării autorităților de urgență, au fost prevenite alte victime, astfel încât toți ceilalți pacienți sunt în siguranță. Echipa Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș” va sprijini ancheta în curs și lămurirea aspectelor care ar fi putut duce la accidentul din această dimineață, cu atât mai mult cu cât autorizațiile și avizele sunt la zi”, transmite instituția medicală într-un comunicat.
Toți pacienții au fost evacuați și transportați în siguranță către alte unități sanitare, precum și la nivelul celorlalte secții din incinta institutului, anunță spitalul. În momentul incendiului, erau internați 101 pacienți, dintre care 5 au murit. Ei erau îngrijiți de 20 cadre medicale pe timpul nopții, inclusiv medicul șef de gardă.
Echipa Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș” transmite într-un comunicat condoleanțe familiilor victimelor accidentului din dimineața zilei de 29 ianuarie.
Numerele de telefon disponibile pentru rudele pacienților: 0212069398 și 0212648515.