Se numește Ionuț Niță și toată România vorbește de el, după incidentul de la Costinești. Atunci a pus la pământ din câteva mișcări șase bărbați agresivi care s-au repezit să îi lovească pe oamenii legii, veniți să aplaneze un conflict. Aceiași bătăuși agresaseră doi turiști, iar aceștia din urmă au sunat la 112. Filmarea în are jandarmul îi pune la punct pe cei șase bărbați a devenit virală, iar jandarmul a fost văzut ca un erou pentru intervenția sa. Ionuț Niță a transmis la rândul lui un mesaj românilor care au comentat imaginile de la Costinești.
A fost luptător în Legiunea Străină, o unitate de elită a Armatei Franceze unde a activat timp de 5 ani și fost jucător de rugby. Sportul l-a învățat că trebuie „să respecți omul din fața ta”. S-a întors în România când a hotărât să-şi întemeieze o familie. Astăzi, Ionuţ şi Olimpia cresc trei copii pentru care vor o ţară mai sigură. Jandarmul care apelează la pumni doar când nu se poate altfel are un singur sfat pentru tânăra generaţie.
Ionuț Niță, jandarm: În primul rând, în timpul liber ar fi foarte important să citeacă ceva. Orice. Le dezvoltă capacitatea şi abilitatea de a dialoga.
Olimpia, soția lui Ionuț Niță: Trebuie să avem grijă la ce se uită copiii noştri, să avem grijă să îi educăm, pentru ca generaţiile următoare să nu mai aibă parte de conflicte de genul acesta şi a deveni o societate cu adevărat sănătoasă.
Iată câteva din mesajele sale:
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au trimis mesajele de susţinere. Mă înclin în faţa lor, şi asta pentru că ei, cei care au trimis mesajele, au demonstrat că suntem totuşi o societate cu gândire cât de cât sănătoasă.”
„În primul rând să respecţi omul din faţa ta, că poţi să-l accidentezi foarte tare sau poţi să te accidentezi foarte tare. Şi atunci înţelegi că poţi să faci rău şi poţi să te abţii din a face rău.”
„În timpul liber ar fi foarte important să citească ceva. Orice. Le dezvoltă capacitatea şi abilitatea de a dialoga.”