Sărbătoarea Iubirii în jurul lumii ( Obiceiuri Ziua Indragostitilor )

Februarie 17, 2024

Sărbătoarea Iubirii în jurul lumii

Pe 14 februarie, lumea devine o poveste de dragoste împărtășită prin diverse obiceiuri de prin toată lumea. Dar oare cum se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților în alte părți? Dacă sunteți la fel de curioși ca mine, propun să aflăm cum își manifestă alte popoare aprecierea față de cealaltă jumătate.

 În Franța, la Loteria iubirii, în data de 14 februarie, bărbații și femeile obișnuiau să se ducă la geamul celor pe care îi plăceau și să îi strige. Dacă li se răspundea la „chemare”, se spunea că cei doi vor forma un cuplu pentru totdeauna. Cei care nu își găseau jumătatea, organizau un foc de tabără în care aruncau în flăcări fotografiile celor care i-au respins, în timp ce își împărtășeau zgomotos nemulțumirea. Din păcate, această practică a fost interzisă de către guvernul francez, însă acest lucru nu îi poate opri pe francezi să nu își arunce şi acum, spre exemplu, pozele celor de care s-au îndepărtat ori i-au refuzat, la coșul de gunoi.

 În Danemarca, tradiția presupune oferirea de felicitări în care sunt incluși ghiocei presați. Este, de asemenea, o tradiție ca oamenii să-și trimită „scrisori în glumă” către persoanele pe care le plac, numite gaekkebrev. Aceste poezii sunt semnate doar cu puncte, astfel încât destinatarul trebuie să ghicească cine le-a trimis. Dacă ghicesc corect, expeditorul le va datora un ou de ciocolată de Paște. Dar dacă partenerul v-ar oferi un porc de ciocolată de Valentine’s Day, v-ați simți jigniți? Nu și în Germania, unde porcul reprezintă noroc și dorință de cuplu. Așa că nu fiți uimiți dacă în luna iubirii, în Germania, veți vedea tot felul de obiecte în formă de… porc.

 

 Italienii sărbătoresc La Festa Degli Innamorati în onoarea zeiței căsătoriei și a femeilor, Juno. Legenda spune că, în data de 14 februarie, primul bărbat pe care o femeie îl vede va fi sau va semăna cu sufletul ei pereche. Se obișnuiește să oferi partenerului bomboane de ciocolată Baci, care au în interior alune sau cireșe.

 
 În Filipine, în data de 14 februarie au loc cele mai multe nunți. De ce? Pentru că la această dată, guvernul filipinez organizează o gală la care pot participa cuplurile tinere pentru a se căsători. Întrucât acest eveniment este sponsorizat de către guvern, pentru cuplurile ce nu au o situație materială stabilă este o modalitate de a se putea căsători.
 
Pentru coreeni, ziua de 14 a fiecărei luni din an este specială, întrucât există o sărbătoare dedicată cuplurilor în fiecare lună a anului. „Ziua trandafirilor” este sărbătorită în mai, „Ziua sărutului” este rezervată lunii iunie, iar „Ziua îmbrățișărilor” în decembrie. Coreea nu a uitat de cei care nu formează un cuplu „Ziua neagră” este sărbătorită în aprilie și cei singuri celebrează acest moment mâncând tăiței jajangmyeon în sos făcut cu fasole neagră.
 
 Japonia devine țara ciocolatei în această perioadă. Astfel, tradiția este de a oferi ciocolată de casă persoanelor dragi. Dacă cineva are sentimente puternice pentru o altă persoană îi va dărui „honmei choco” (ciocolata iubirii adevărate). Pentru prieteni și membri ai familiei există „giri choco” (ciocolata din obligație). De cele mai multe ori, fetele sunt cele care oferă ciocolata băieților, iar aceștia nu pot să întoarcă favoarea decât pe 14 martie, când este „Ziua albă”. Şi în Argentina se oferă dulciuri, mai exact bomboane… la schimb cu un sărut, dar nu doar o zi, aparent insuficientă, ci o săptămână întreagă, La Semana de la Dulzura.
 

Poate cea mai interesantă tradiție o regăsim în Țara Galilor, unde se sărbătorește pe 25 ianuarie ziua Sfântului Dwynwen. În această zi, îndrăgostiții își oferă în dar linguri din lemn sculptate manual. Evident, nu putem ignora nici Dragobetele românesc, când tinerii îndrăgostiți obișnuiau să meargă în pădure pentru a căuta primele flori de primăvară. Tot de Dragobete exista tradiţia ca băieții să alerge fetele pentru a obține un sărut, iar dacă fata îi împărtășea sentimentele, aceasta se lăsa prinsă.

Încheiem aici mica noastră călătorie prin obiceiurile de Ziua Îndrăgostiților și vedem că iubirea poate fi tradusă în tradiții unice, de la figurine în formă de porc la linguri sau ciocolată. Cum alegem să o petrecem, depinde însă doar de fiecare dintre noi.

Razvan HiT

Suntem printre putinele Radiouri din Online-ul Romanesc care transmit in format  HD la cea mai buna calitate audio. Intrucat calitatea este punctul nostru forte, am luat decizia de a-ti difuza piese atent selectate din toate genurile (manele, etno-populara). Suntem HiT FM Romania - Suntem Preferatii Vostri ! - Acesta este sloganul care te cucereste si ne reprezinta.

https://radiohitfm.net
Aplicatiile Officiale HiT FM

Radio HiTFM Android

Radio HiT FM Huawei APP Gallery

Radio HiT FM Apple Iphone App Store

Incearca si daca iti plac Aplicatiile Radio HiTFM Romania voteaza-ne in Google Play, AppStore sa APP Galery Huawei cu stelutele meritate!

Stafful Radio HiTFM Online

CreatzZza HiT - Moderator Online Radio HiT FM

Tara - Moderator Online de emisiuni la HiT FM

Albertos HiT - Moderator Online

LarY - Administrator (Responsabil) Online Media RadioHiTFM

Catalyn Milano - Moderator Online HiTFM

KiKe ON - Moderator de emisie Live pe HiT ( Istoria Manelelor )

Facebook Radio HiT Romania

A venit momentul sa ne aratati cat de apropiati sunteti fata de noi. Pentru mai mute detalii acceseaza pagina Donatii

donate-hit Sărbătoarea Iubirii în jurul lumii ( Obiceiuri Ziua Indragostitilor )

Pentru donatii prin alte metode, te rugam sa ne contactezi prin Email ori la sectiunea Contact