EXCLUSIV Andreea Antonescu, declarații inedite despre divorțul de tatăl fetiței sale: “Am rămas în relații bune cu Traian”

Ianuarie 16, 2021

Andreea Antonescu, declarații inedite despre divorț. Solista Andreea Antonescu și omul de afaceri Traian Spak și-au spus ”Adio!”, după mai bine de 13 ani de relație, însă au rămas buni prieteni. De altfel, mama și fratele artistei își petrec vacanța în America, în casa lui Traian, din America.

 Andreea Antonescu, declarații inedite despre divorț
 
Solista ne-a povestit, în exclusivitate pentru impact.ro, despre fiica ei, dar și despre divorțul de Traian:” Nu știu când vom divorța, nu prea ține de noi. Din cauza pandemiei, Traian nu a putut veni în țară și o să mai dureze ceva până când vom face acest pas”.
Andreea Antonescu (37 de ani) și Traian Spak au devenit un cuplu în anul 2005, iar în 2013, după opt ani de relație, au decis să se și căsătorească. Cei doi au împreună o fetiță, în vârstă de nouă ani, iar micuța Sienna i-a unit pentru totdeauna. Chiar dacă au decis să se despartă, în 2019, Andreea și Traian au o relație foarte apropiată și sunt prieteni buni. “S-a dus romantismul, ca să zic așa, dar avem o relație super frumoasă. Suntem apropiați, suntem prieteni și vom fi mereu, doar avem un copil împreună. Avem o relație așa de mișto încât chiar zilele astea mama și fratele meu sunt la el în America. Au plecat pe 2 ianuarie și își fac acolo vacanța, până pe la sfârșitul lunii. Nu mai formăm un cuplu dar, vom fi mereu prieteni”, a declarat Andreea Antonescu.

Divorțează de Traian Spak după perioada de pandemie

Cu toate că a trecut mai bine de un an de când au hotărât să se despartă, Andreea și Traian încă sunt soț și soție, în acte, și vor mai fi cel puțin câteva luni. Din cauza pandemiei, cei doi nu au reușit să semneze actele de separare și nici nu o vor face prea curând. “Nu știu când vom divorța, nu prea ține de noi. Din cauza pandemiei, Traian nu a putut veni în țară și o să mai dureze ceva până când vom face pasul ăsta. Nu e o precedură foarte complicată, vom face totul la notar și durează cam 45 de zile. Ne-am gândit să facem actele în State dar, acolo poate dura și doi ani, de când facem cererea, e mult prea complicat. Oricum, nu ne tatonăm de asta, când o să putem, când ne va permite pandemia și timpul, vom face și actele de divorț”, ne-a mai spus îndrăgita cântăreață.

Am hotărât să renovez și casa și e șantier peste tot dar, ne descurcăm. Abia aștept să fie totul gata și să ne bucurăm de un cămin așa cum mi-am dorit”

Andreea deține un apartament în America, pe care are de gând să-l păstreze ca și casă de vacanță, căci viața ei va fi în România, de acum înainte. Tocmai de aceea, cântăreața a decis că ar cam fi timpul să-și renoveze casa din București, lucru pe care îl tot amâna, din diferite motive. “Perioada asta mă dedic foarte mult fiicei mele, mai ales că facem școală online și e destul de complicat. Am hotărât să renovez și casa și e șantier peste tot dar, ne descurcăm.

Abia aștept să fie totul gata și să ne bucurăm de un cămin așa cum mi-am dorit”, ne-a mai spus Andreea. În plan profesional, lucrurile îi merg ca pe roate frumoasei cântărețe, căci cariera sa artistică este pe o pantă ascendentă. Se bucură de un real succes cu piesa “Nostalgii”, lansată în luna decembrie, alături de Andreea Bălan, cea care îi este colega în trupa Andre, încă din adolescență.

Razvan HiT

Suntem printre putinele Radiouri din Online-ul Romanesc care transmit in format  HD la cea mai buna calitate audio. Intrucat calitatea este punctul nostru forte, am luat decizia de a-ti difuza piese atent selectate din toate genurile (manele, etno-populara). Suntem HiT FM Romania - Suntem Preferatii Vostri ! - Acesta este sloganul care te cucereste si ne reprezinta.

https://radiohitfm.net
Aplicatiile Officiale HiT FM

Radio HiTFM Android

Radio HiT FM Huawei APP Gallery

Radio HiT FM Apple Iphone App Store

Incearca si daca iti plac Aplicatiile Radio HiTFM Romania voteaza-ne in Google Play, AppStore sa APP Galery Huawei cu stelutele meritate!

Stafful Radio HiTFM Online

CreatzZza HiT - Moderator Online Radio HiT FM

Tara - Moderator Online de emisiuni la HiT FM

Catalyn Milano - Moderator Online HiTFM

KiKe ON - Moderator de emisie Live pe HiT ( Istoria Manelelor )

LarY - Administrator (Responsabil) Online Media RadioHiTFM

Albertos HiT - Moderator Online

Facebook Radio HiT Romania

A venit momentul sa ne aratati cat de apropiati sunteti fata de noi. Pentru mai mute detalii acceseaza pagina Donatii

donate-hit EXCLUSIV Andreea Antonescu, declarații inedite despre divorțul de tatăl fetiței sale: “Am rămas în relații bune cu Traian”  |  Radio HiT FM Romania - Radio HiT FM Romania | 2021

Pentru donatii prin alte metode, te rugam sa ne contactezi prin Email ori la sectiunea Contact