TikTok are peste 700 de milioane de utilizatori Online

TikTok a anunţat, în cadrul unui eveniment de advertising în care îşi prezenta noile formate de reclame, câţi utilizatori are la nivel global, o informaţie pe care a evitat să o facă publică până acum.

În goana după monetizare, TikTok va lansa noi formate de reclame. Acestea s-au aflat în centrul atenţiei în cadrul unui eveniment la care au fost invitaţi advertiserii din Statele Unite.

Dincolo de reclame, pentru a-şi convinge partenerii că au de ce să cumpere reclamă, TikTok a trebuit să se laude cu numărul de utilizatori la care ajuns. Cum se ştia deja, în Statele Unite există peste 100 de milioane de utilizatori.

Informaţia nouă, dar deloc surprinzătoare, este că reţeaua chineză are o bază mare de utilizatori tineri - 59% dintre aceştia au sub 24 de ani. Şi mai interesantă este cifra privind numărul de utilizatori la nivel mondial. TikTok spune că are, în total, 732 de milioane de utilizatori lunari - care deschid aplicaţia cel puţin o dată pe lună.

Cifra înaintată de TikTok este în discrepanţă cu estimările neoficiale de până acum, care susţineau că platforma chinezească se apropie cu paşi mari de pragul de 1 miliard de utilizatori, ceea ce, aflăm acum, nu este adevărat. În cadrul aceluiaşi eveniment, cei de la TikTok au mai afirmat, pentru a motiva şi mai mult cumpărarea de reclame, că 47% dintre utilizatorii săi cumpără ceva ce văd în cadrul platformei.

Razvan HiT

Suntem printre putinele Radiouri din Online-ul Romanesc care transmit in format  HD la cea mai buna calitate audio. Intrucat calitatea este punctul nostru forte, am luat decizia de a-ti difuza piese atent selectate din toate genurile (manele, etno-populara). Suntem HiT FM Romania - Suntem Preferatii Vostri ! - Acesta este sloganul care te cucereste si ne reprezinta.

https://radiohitfm.net
Aplicatiile Officiale Radio HiT FM

Aplicatia Radio HiT FM Android

Aplicatia Radio HiT FM GalaxyStore Samsung

Aplicatia Radio HiT FM AppGalery Huawei

Aplicatia Radio HiT FM AppStore Iphone

Incearca si daca iti plac Aplicatiile Radio HiTFM Romania voteaza-ne cu stelutele meritate!

Stafful Radio HiTFM Online

Manu Hitomanu Live - Energia Hit-ului

Catalyn Milano - Moderator Online HiTFM

RazvY HiT - Fondator, Moderator si Administrator

Andra - Vocea Feminina de pe HiT

Geo HiT - Moderator Online

Bytza - Moderatorul care conduce Microfonul

LarrY - "Turnul de control"

Andrushka Hitomanca - Moderatoare online

Gabi si Hitomania - Moderator-ul de la HiTFM

Facebook Radio HiT Romania

A venit momentul sa ne aratati cat de apropiati sunteti fata de noi. Pentru mai mute detalii acceseaza pagina Donatii

donate-hit TikTok are peste 700 de milioane de utilizatori Online - Lista magazinelor înscrise în programul Rabla pentru electrocasnice 2021 si valoarea voucherelor - Lista magazinelor înscrise în programul Rabla pentru electrocasnice 2021 si valoarea voucherelor

Pentru donatii prin alte metode, te rugam sa ne contactezi prin Email ori la sectiunea Contact